Scrierile personale ale femeilor poloneze din secolul al XIX-lea : perspective de receptare în secolul al XXI-lea

Bibliogr. s. 214-216

The aim of this article is to present a contemporary view of memoirs, diaries, letters, and autobiographies of nineteenth-century Polish women authors, seen from the perspective of feminist literary criticism. It draws on feminist-profiled theories of autobiography, cultural theory of literature including gendered readings, in this case taking into account the social, political, moral, historical contexts that shaped women's perception in the 19th century Central and Eastern Europe. The corpus of the article is composed of texts by Henrietta Błędowska, née Działyńska, Helena Szymanowska-Malewska, Zofia Szeptycka, née Fredro, Emilia Heurich, née Szwarc and her daughter Teodora, Eliza Orzeszkowa, Helena Mickiewiczówna, Jadwiga Ostromęcka and Zofia Nałkowska. The wide chronological spectrum (Błędowska closes the 18th century and opens the 19th, Orzeszkowa symbolically closes the 19th century, and Nałkowska shows how 19th-century diarism begins to turn into 20th-century, modernist writing), the genological diversity of texts, the juxtaposition of professional women authors and those for whom autobiographical (epistolary) narratives were the only form of literary activity, enable the demonstration trajectory of women's emancipation in Poland under the partitions. Moreover, this study illustrates the way nineteenth-century autobiography builds and complements history in its broad sense, the history of development of genres belonging to women's literature of personal document, the way it becomes a component of individual and collective biographies, and, above all, the way it can contribute to changing the hitherto optics (e.g. seeing women's autobiography only as factography and not as a separate literary genre). The 19th century was favourable to diaristics and epistolography authored by both men and by women (frequently being the only form of female expression), and from the perspective of the twenty-first century, with an increasing number of interpretative and analytical tools, nineteenth-century female authors are seen as fully-fledged creators of the literary field of Polish autobiography, which is part of the current national, but also Central European, literature.

Scopul articolului este de a revizita memoriile, jurnalele, scrisorile și autobiografiile autoarelor poloneze din secolul al XIX-lea din perspectiva criticii literare feministe contemporane. Studiul valorifică teorii feministe ale autobiografiei și studii de teorie critică, în special, cele centrate pe analize de gen, pe care le contextualizează social, politic, moral și istoric în funcție de modul în care secolul al XIX-lea a modelat definirea de sine a femeilor și percepția asupra lor în Europa Centrală și de Est. Corpusul de texte este alcătuit din scrieri ale autoarelor Henrietta Błędowska, născută Działyńska, Helena Szymanowska-Malewska, Zofia Szeptycka, născută Fredro, Emilia Heurich, născută Szwarc, și fiica ei Teodora, Eliza Orzeszkowa, Helena Mickiewiczówna, Jadwiga Ostromęcka și Zofia Nałkowska. Acoperirea cronologică amplă (Błędowska închide secolul al XVIII-lea și deschide secolul al XIX-lea, Orzeszkowa închide simbolic secolul al XIX-lea, iar Nałkowska arată cum diaristica secolului al XIX-lea începe să se transforme sub influența literaturii modernistă a secolului al XX-lea), diversitatea de gen a textelor, precum și juxtapunerea autoarelor profesioniste cu acelea pentru care narațiunile autobiografice (epistolare) au reprezentat singura formă de activitate literară permit urmărirea traiectoriei emancipării feminine în Polonia (împărțită între mai multe imperii pe parcursul secolului al XIX-lea). Mai mult, acest studiu ilustrează modul în care autobiografia secolului al XIX-lea construiește și completează reprezentarea istoriei generale a epocii, dar și istoria dezvoltării genurilor care aparțin literaturii feminine confesive, urmărind modul în care aceasta devine o componentă a biografiilor individuale și colective și, mai ales, modul în care ea poate contribui la schimbarea opticii tradiționale despre autoare (de exemplu, perceperea autobiografiei feminine doar ca „factografie” și nu ca gen literar distinct). Secolul al XIX-lea a favorizat dezvoltarea diaristicii și a corespondenței, forme literare practicate atât de bărbați, cât și de femei (pentru care au constituit adesea singurele forme de exprimare). Abordate din perspectiva secolului al XXI-lea, care prilejuiește apariția unui număr tot mai mare de perspective interpretative și analitice, autoarele secolului al XIX-lea ajung să fie considerate creatoare pe deplin legitime ale câmpului literar al autobiografiei poloneze ca parte integrantă a literaturii naționale actuale, dar și a celei central-europene.